CAUZELE EMOŢIONALE ŞI SPIRITUALE ALE CANCERULUI LA SÂN(2):SUFERINŢA SUFLETEASCĂ ŞI STRESUL-factori declanşatori şi favorizanţi ai cancerului de sân?

 

274025728_511993b40b_m

E o teorie care capătă teren şi cred că, fiecare dintre noi , cele care am avut sau avem cancer la sân, ştim că e şi cam adevărată…că ceea ce a declanşat boala are legătură cu o perioadă mai dificilă din viaţa noastră, cu un stres emoţional sau o suferinţă a sufletului, cu o agitaţie mai mare, probleme la serviciu sau în familie, boala altcuiva persoană apropiată, un deces în familie sau altele asemănătoare…altele care au produs o stare de rău sufletului nostru, care ne-au afectat chiar fără să conştientizăm sau crezând că suntem puternice şi putem duce…Emoţii puternice, veşti proaste, prea multă atenţie unor probeme uneori de nerezolvat, dorinţa de a găsi soluţia minune pentru toate grijile celor apropiaţi, consumul psihic şi gândurile negre, grijile…grijile…

“Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza asupra suferinţei sufleteşti şi necesită vindecarea ei. De multe ori, nu dăm importanţă unei suferinţe sufleteşti, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boala fizică. Din contra, cu cât lăsăm mai multe o boală sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boala fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani.” În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, în cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave.”Aceste tulburări apar deoarece organismul nostru are nevoie, conform instinctului de supravieţuire, să găsească un mod, fie şi forţat, de a descărca ceea ce este periculos pentru sănătatea noastră.”

Tot ce creează depresii, anxietate, supărări, tot ce ne agită mintea şi sufletul, tot ce ne scoate de pe şine şi ne asaltează, ceea ce numim de fapt şi STRES… trebuie să găsească o descărcare, un debuşeu…boala poate fi asta, poate fi o modalitate de a ne aduce la realitate şi cu picioarele pe pământ, de a ne învăţa că trebuie să ne acordăm nouă înşine mai multă atenţie, că trebuie să ne şi menajăm, nu doar să ne aruncăm în rezolvarea tuturor problemelor celorlaţi.Bunele noastre intenţii, grijile în plus, se pare că sunt cu efect de bumerang…

„Gravitatea bolii este dată de natura emoţiei, de intensitatea ei şi de perioada în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura şi câţiva ani.Rostul bolilor fizice este acela de a conştientiza asupra suferinţei sufleteşti şi necesită vindecarea ei. De multe ori, nu dăm importanţă unei suferinţe sufleteşti, o ignorăm şi credem că aceasta nu se poate transforma într-o boala fizică. Din contra, cu cât lăsăm mai multe o boală sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boala fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani.”

   Care-i soluţia? Ştiu destule femei care ar spune citind mai sus:

„Ah..dar eu nu pot…aşa e firea mea, mă agit şi mă consum pentru orice!”

   De ce să te îmbolnăveşti mai întâi şi abia pe urmă să realizezi că nu eşti supraom, Wonder Woman, rezolvătorul de probleme ale tuturor, cea care ia în spinare orice nerealizare, orice moft, orice apare în jur, al tuturor, dar mai ales al familiei…? Nu mai bine încercăm să ne potolim înainte? nu mai bine luăm lucrurile aşa cum vin şi ne măsurăm potenţa înainte de a ne face griji că nu vom rezolva problema?

Hello!!! nu putem rezolva orice! nu putem găsi răspuns la orice! trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă treaba uneori, boala şi moarte altora nu sunt în puterea noastră! putem să-i sprijinim, dar nu le putem împiedica oricât am vrea…unele lucruri se întâmplă, nu le putem hotărî mersul…putem încerca, dar să nu ne substituim divinităţii! Eu am învăţat asta după ce m-am îmbolnăvit de grija mamei, a cancerului ei, de supărarea că s-a întâmplat, de nervi, că mi se părea că nimeni nu înţelege ce-i în sufletul meu şi aveam o mânie şi o agitaţie care cred eu că m-au costat…Uite că mama n-a murit de cancer, dar tot a murit şi n-am putut împiedica asta, deşi eram lângă ea…când a venit momentul n-am avut ce face…unele lucruri sunt menite să se întâmple…

     Char dacă simţi că-ţi vine să urli…şi dacă-ţi vine URLĂ!… nu putem exclude stresul, suferinţa din viaţa noastră, dar putem încerca, nu???

307594724_064261823f_m

Uite ce scrie pe csid.ro despre cum influienţează diversele stări sufleteşti corpul nostru!!

„În accepţiunea specialistului, există 5 emoţii principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice, astfel:

1. Frica – o îngrijorare simţită în legătură cu un pericol real sau imaginar

“Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, deoarece simt vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe aşteptările celorlalţi decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni şi nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului şi al rinichilor, zona lombară, uneori şi la nivelul gâtului dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem pentru că este important”.

2. Neiertarea  – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înţelege că oamenii sunt supuşi „greşelii”

“Persoanele care nu iartă pe cei care le-au făcut rău, au în minte faptul că, dacă îi iartă, este ca şi cum le-ar accepta şi încuraja comportamentul defectuos sau că răul produs nu se mai poate repara. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de liniştea interioară personală, care decurge din eliberarea minţii de imaginea ”răufăcătorului”, de atenţia acordată propriei sănătăţi şi de direcţionarea minţii către căutarea de soluţii. Uneori da, un rău produs nu se mai poate repara concret pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăţa să ne bucurăm de viaţă în continuare făcând lucruri noi. Neiertarea slăbeşte sistemul imunitar şi aduce boala în general în întreg organismul şi, în mod particular, partea afectată este inima”, afirmă specialistul.

3. Furia – o încărcare emoţională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputinţă de a mai schimba ceva sau de a accepta o situaţie de viaţă

„Persoana furioasă se simte invadată de ceva sau cineva, se opune la anumite constrângeri venite de la o persoană sau situaţie, uneori se agaţă cu disperare de propriile convingeri, gândurile se amestecă, devin confuze. Atunci când descărcarea emoţională este reprimată sau exagerată, furia se manifestă adesea în planul fizic la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalţi, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei şi picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă are legătură cu neputinţa, la nivelul mijlocului (spate) dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate sau poate declanşa chiar infecţii în corp”.

4. Nesiguranţa – apare atunci când ne lipsesc certitudinile (real sau imaginar) sau când ne pierdem încrederea în capacităţiile noastre

“Persoanele nesigure (cu încredere scăzută în sine), pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament şi gândire, pentru că au fost ”testate” de alţii, au o capacitate scăzută de discernământ şi caută confirmări de la ceilalţi pentru fiecare pas pe care-l fac. Nesiguranţa se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului (daca este legată de credinţa că ar putea spune ”prostii”)”.

5. Ruşinea – declanşată de credinţa legată că părerea celorlalţi este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieţii

“Cei care trăiesc sentimente de ruşine simt că ceilalţi îi judecă, că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenţi, informaţi, etc. Prin această atitudine ei pun pur si simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalţi. Ruşinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Gândirea preponderent negativista, respectiv emoţiile declanşate datorită acesteia, ne pun în postura de a aştepta rezolvarea de undeva din exteriorul nostru. Cu cât aşteptăm mai mult din exterior, cu atât mai puternică va fi tristeţea, furia, revolta, frica sau nesiguranţa atunci când nu primim. Cu cât depindem mai mult de a primi din afara noastră, cu atât manifestăm mai puţină iubire faţă de fiinţa noastră, iar rezultatul va fi supărare şi boală, deoarece lipsa de iubire faţă de sine este de fapt o negare efectivă a fiinţei noastre, iar creierul îi transmite corpului tău fizic că nu-l mai doreşti!

Ce înseamnă să te iubeşti pe tine?

Poate ai tendinţa să crezi că această atitudine presupune egoism, neglijarea nevoilor celorlalţi, orgoliu ş.a. asemenea. Nu are legatură cu aceste atitudini (care şi ele in exces sunt aducătoare de boală!), ci se referă la a învăţa să-ţi accepţi, respecţi şi iubeşti corpul care ţi-a fost dat ca vehicul pentru a-ţi împlini dorinţele şi menirea, menţinându-l curat, sănătos, hrănit echilibrat, odihnit, relaxat suficient.
Are legătură cu a învăţa să-ţi respecţi nevoile şi dorinţele sufletului care, de cele mai multe ori se manifestă din postura copilului care are nevoie de iubire, acceptare, susţinere, imbrăţişare, joc, râs, bucurie, plăcere, prieteni, care-şi dă voie să viseze liber, să trăiască şi acţioneze ca şi când visul lui ar fi singurul lucru cu adevărat important!

Atunci când boala decide să se manifeste în corpul nostru ca un avertisment pentru a schimba modul de gândire, cel mai sigur şi util lucru pe termen lung este să mergem pe firul timpului pentru a schimba percepţia şi emoţia din acel moment care a declanşat boala. Una dintre cele mai eficiente metode de a descărca emoţiile este lucrul cu linia timpului propus de neuro-programarea lingvistică (NLP), procedeu denumit Timeline therapy.”

 

              Am mai scris o postare despre cauzele spirituale ale cancerului şi în august 2012, din cercetările făcute de psihologii din străinătate!!! Am intrat în rândul lumii, chiar dacă după 5 ani! Ne preocupă şi în România acest lucru, avem câte un psiholog de serviciu prin spitale…când vor apărea echipele interdisciplinare (oncolog, chirurg, imagist, nutriţionist, pshiholog )?

Anunțuri