NOUTĂŢI ÎN TRATAMENTUL CANCERULUI (13): IMUNOTERAPIA

Un tratament revoluţionar care învaţă organismul să atace tumorile canceroase va salva sute de mii de vieţi, susţin oamenii de ştiinţă. Este cel mai important salt în domeniu de la descoperirea chimioterapiei, tratament ale cărui efecte toxice sunt binecunoscute şi care ar putea fi înlocuit în aproximativ cinci ani, mai spun cercetătorii.

Este un mijloc de tratament care foloseste sistemul imun al pacientului pentru a lupta cu cancerul. Substantele produse de catre organism sau sintetizate in laborator sunt folosite pentru a relansa, direct sau a reface sistemul natural de aparare al organismului in lupta cu cancerul. Acest tip de tratament mai este denumit si bioterapie.

Terapiile biologice cuprind acele tratamente antitumorale ce utilizeaza actiunea mecanismelor naturale de aparare ale organismului împotriva tumorii si/sau substante implicate în diferentierea, proliferarea si activitatea celulelor imune.Considerata a IV-a modalitate majora de tratament în cancer, terapia biologica a evoluat continuu în ultimii ani odata cu întelegerea mai profunda a mecanismelor de producere si evolutie a cancerului.

Numeroase progrese în imunoterapia cancerului provin din descoperirea la sfârșitul anilor ’80 de către cercetători francezi a unui receptor pe celulele T care le împiedică pe acestea să atace tumorile canceroase. Experimentele efectuate atunci pe șoareci au arătat faptul că neutralizând receptorul, celulele T, care au un rol cheie în sistemul imunitar, au redus considerabil tumorile canceroase la aceste animale.

Mai recent, în 2006, cercetătorii japonezi au identificat un nou receptor ce frânează acțiunea anti-cancer a celulelor imunitare și primele teste clinice efectuate pe pacienți sunt promițătoare, menționează Science.

În 2011, modificarea genetică a celulelor T pentru a le programa să distrugă tumorile a provocat de asemenea mult entuziasm în lumea medicală și constituie obiectul unui mare număr de teste clinice efectuate mai ales pe pacienții bolnavi de leucemie. Semn al importantului potențial pe care îl are imunoterapia, numeroase laboratoare farmaceutice investesc de acum mult în această nouă abordare de tratament împotriva cancerului după ce au ignorat acest aspect timp de mai mulți ani, menționează Science.

Imunoterapia anticanceroasa, in studiu de aproape un secol, ramane si azi in faza experimentala. Totusi, ea face obiectul a numeroase incercari terapeutice in intreaga lume si este vorba, fara indoiala, de mari perspective in tratarea si vindecarea cancerelor. Actualmente se cunosc doua mari tipuri de tratament: administrarea de citokine si imunoterapia celulara.Cea mai utilizata este imunoterapia cu Interferoni sau Interleukine.Mai recent, au intrat în practica curenta factorii de crestere hematopoietici, anticorpii monoclonali si agenti antiangiogenetici.

Testele au indicatul faptul că tumorile au fost distruse chiar şi în cazul pacienţilor a căror speranţă de viaţă era de doar câteva luni. Imunoterapia, au explicat savanţii, acţioneză pe principiul stilumării, antrenării sistemului imunitar în lupta împotriva celulor canceroase.

Potrivit profesorului Peter Johnson, director al secţiei de oncologie de la Cancer Research, Marea Britanie, imunoterapia s-a dovedit extrem de eficientă împotriva unor tipuri de cancer precum cel de rinichi, prostată, gât, cap etc. Acestea sunt unele din cele mai agresive şi mai greu de tratat tipuri de cancer.

În cadrul testelor au existat câţiva pacienţi cu cancer de piele avansat care urmau să intre în faza terminală. Tratamentul şi-a făcut treaba extraordinar iar oamenii au putut chiar să se întoarcă la serviciu, savanţii fiind extreme de optimişi în ceea ce priveşte evoluţia ulterioară. Unii nu vor mai avea niciodată nevoie de tratament, iar alţii vor beneficia doar de sesiuni de întreţinere.

Imunoterapia este un tratament care constă în administrarea de substanțe menite să stimuleze apărarea imunitară a organismului în lupta împotriva a diferite boli, în special anumite forme de cancer hematologic (altfel spus, cancer al sângelui), boli degenerative și boli ale sistemului imunitar. Prin extensie, imunoterapia cuprinde orice fel de terapie ce are la bază proteine produse de celulele sistemului imunitar, în special imunoglobulinele, fără ca obiectivul acestei terapii să fie doar stimularea imunității. Primele încercări de aplicare a imunoterapiei au fost în anii 1970 când s-au folosit anticorpi policlonali. În prezent se folosesc anumite molecule: în primul rând imunoglobulinele monoclonale,interferonul și interleukina. Se pot distinge două feluri de imunoterapie: imunoterapia locală care se aplică mai rar și imunoterapia generală mult mai des folosită.

Imunoscintigrafia este o metodă care se bazează pe folosirea de anticorpi cu funcție de sondare specifică dar marcați prin fluorescență sau radioactivitate scăzută fiind vizibili in vivo cu ajutorul imaginilor furnizate de o cameră scintigrafică. În cazul imunoterapiei, se folosesc anticorpi modificați pentru a putea fi „umanizați”, în vederea evitării reacțiilor de apărare și respingere imunitară având în vedere că numărul de anticorpi folosiți este mult mai mare.

Imunoterapia locală:Folosită în caz de cancer la vezică în vederea reducerii recidivelor apărute în urma aplicării metodei de ablație chirurgicală a cancerului. Principiul constă în stimularea imunității locale prin irigarea locală a vezicii cu ajutorul unei soluții ce conține BCG.

Imunoterapia generală: constă din injectarea alternativă de imunoglobuline, citokine și interferon, produse prin inginerie genetică. Interferonul alpha și gamma și interleukina 2 sunt în prezent citokinele cel mai mult folosite. Interleukina 2 este recomandată în tratamentul cancerului de rinichi metastazic și în caz de melanom metastazic, precum și în cazul tratamentelor adiacente a melanomului cu pronostic negativ.

Folosirea de anticorpi monoclonali urmărește împiedicarea proliferării celulare prin blocarea activității anumitor receptori codați cu ajutorul oncogenelor. Anticorpii monoclonali sunt folosiți în tratamentul anumitor tipuri de cancer.

Medicamentul Rituximab este recomandat în tratamentul pacienților cu limfom folicular în stadiul III-IV în caz de rezistență la chimioterapie sau în cazul celei de a doua recidive după aplicarea de chimioterapie. Acest anticorp monoclonal se lipește perfect de antigena transmembranară CD20, care este în fapt o proteină ce se găsește înlimfocitele B și ajunge în mai mult de 95 % dintre celulele B ale limfomului non-hodgkinian.

Medicamentul Trastuzumab se administrează în cazul femeilor cu cancer la sân rezistent la tratamentul obișnuit din cauza prezenței excesive a unui receptor specific în celule, numit HER-2. Prezența acestui receptor antrenează producerea excesivă a unei proteine care la rândul ei duce la înmulțirea necontrolată a celulelor.

Primele succese impresionante cu aceasta metoda au fost obtinute in cazul unor pacienti suferind de forme grave de melanom – o tumoare a pielii deosebit de agresiva, care se poate extinde la plamani, ficat oase si chiar creier.

In cadrul unui studiu international, 945 de pacienti cu forme grave de melanom au fost tratati prin metoda imunoterapiei. Cercetatorii au descoperit ca tratamentele au stopat avansul cancerului in 58% din cazuri.

Alan Worsley, cercetator: „Melanomul malign se dezvolta rapid. Odata ce se raspandeste, este dificil de tratat. Veste buna e ca, in ultimii ani, mai multe tratamente au devenit disponibile. Si asta dupa ce cercetatorii au descoperit cum progreseaza boala, cum se raspandeste si cum reuseste sa „pacaleasca” sistemul imunitar”.

Aceasta „imunoterapie tintita” a dat rezultate mai bune decat sedintele clasice de chimioterapie si in cazul altor tipuri de cancer, dificil de vindecat. Cercetarile sunt inca la inceput , dar medicii saluta deja inceputul „unei noi ere” in lupta impotriva cancerului.

“Aspectul genial al acestei abordari consta in faptul ca este mai selectiva si ca produce remisii durabile, nu numai in randul unui numar restrans de pacienti, ci si in cazul unui grup mai mare, care sufera de metastaze de melanom, fapt care este cu adevarat revolutionar”, a declarat luni Steven O’Day, profesor asistent de medicina la Universitatea din California de Sud.

El a vorbit despre rezultatele ultimelor teste clinice in imunoterapie, prezentate la conferinta anuala a American Society of Clinical Oncology (ASCO), ce a avut loc intre 30 mai – 3 iunie, la Chicago.

Conform unui studiu publicat la sfarsitul anului 2013, 40% dintre bolnavii afectati de melanom invaziv tratati prin imunoterapie nu au mai manifestat niciun simptom al bolii timp de sapte ani. Cele trei teste clinice promitatoare prezentate luni ar putea permite cresterea cazurilor de remisie a bolii.

“Pentru prima oara (datorita acestei terapii, n.r.), vedem progrese semnificative impotriva altor tipuri de cancer, care prezinta tumori foarte greu de tratat”, a adaugat Steven O’Day.

Astfel, unul dintre testele clinice a relevat o remisie fara precedent in cazul a doua tinere cu cancer metastazat al colului uterin, dupa o imunoterapie care a tintit papilomavirusul (HPVI) din tumoare. Peste 70% dintre formele de cancer uterin sunt provocate de o infectie cu acest virus, in urma contactului sexual.

Prima pacienta nu a mai prezentat nicio urma a cancerului de peste doi ani, iar a doua, de un an.

Un alt test clinic de faza 1 arata o eficienta si mai sporita prin combinarea a doua tipuri de anticorpi, Yervoy si Nivolumab, produsi de laboratorul american Bristol Meyers Squibbs. Acest cocktail a permis o supravietuire fara precedent de trei ani si jumatate, in cazul bolnavilor de cancer metastazat, care nu mai putea fi operat.

Aprobat in 2011 de Agentia americana a alimentelor si medicamentelor (FDA), anticorpul Yervoy sau ipilimumab a stat la baza primei imunoterapii care a prelungit in mod semnificativ supravietuirea bolnavilor cu melanom avansat, forma cea mai letala a cancerului de piele. Aceasta molecula stimuleaza sistemul imunitar blocand activitatea unei proteine denumite CTLA-4, care este folosita de celulele canceroase pentru a dejuca imunitatea organismului.

Le Nivolumab, care este o noua clasa de medicamente, tinteste alta proteina a celulelor imunitare, denumita PD-1 (Programmed Death receptor), care s-a dovedit extrem de promitatoare, nu doar impotriva melanomului, ci si impotriva formelor de cancer avansat al plamanilor si rinichilor.

Testele clinice de faza 1 prezentate in 2012 de compania Bristol-Myers in cadrul conferintei ASCO au aratat ca Nivolumab a redus, de asemenea, tumorile in cazul a 27% dintre pacientii cu cancer la rinichi si in cazul a 18% dintre pacientii cu cancer pulmonar avansat.

Aceste rezultate au declansat o competitie in randul marilor companii farmaceutice pentru a pune la punct o molecula capabila sa blocheze proteina PD-1 din sistemul imunitar.