CUM VOR SĂ MOARĂ MEDICII ŞI NON-MEDICII?

Eu mi-am propus să trăiesc cât o zice Dumnezeu că trebuie şi să nu mă gândesc la moarte, ci doar la lucrurile vieţii, cele mai pline de viaţă posibile, dar nu poţi să nu zâmbeşti superior când citeşti un astfel de articol, dacă ai trecut pe cărarea aceea subţire a spaimei reale de moarte, ştiind că mergi pe ea de-adevăratelea, nu ipotetic.Cei care au fost acolo ştiu că eşti dispus cam la orice ca să-ţi prelungeşti viaţa şi să-ţi uşurezi suferinţa.Concluzia? Suntem mai curajoşi decât medicii?

Într-un studiu recent, mai mulți oameni, printre care se aflau atât medici, cât și persoane cu alte ocupații, au fost întrebați cum ar dori să moară, iar cei mai mulți ar prefera să moară rapid, fără durere, dacă se poate în somn. Însă răspunsurile celor două categorii diferă fundamental când sunt întrebați dacă ar accepta în ceasul morții anumite intervenții și proceduri medicale.

Nimeni nu este nemuritor, nici măcar cei pe mâna cărora ne lăsăm cu încredere când suntem bolnavi. Când se apropie sfârşitul, mulţi spun că vor să aibă o moarte cât mai puţin dureroasă, dar cum privesc medicii încercările de a ţine pe cineva în viaţă şi cum vor ei să părăsească această lume?

Joseph Gallo, doctor şi profesor la Universitatea John Hopkins, a făcut o descoperire surprinzătoare cu privire la ce nu îşi doresc doctorii să facă pentru a-şi salva viaţa. În cadrul unui studiu ce s-a desfăşurat pe parcursul a ani de zile, Gallo a întrebat doctorii în vârstă, care au participat la cercetare, cum privesc moartea. Iar răspunsurile lor sunt diferite de cele date de majoritatea oamenilor.

Ken Murray, un doctor care a scris mai multe articole despre ce cred doctorii despre moarte, a explicat că este o diferenţă mare între aşteptările pacienţilor de la intervenţiile salvatoare (precum resuscitarea, ventilaţia artificială ori tuburile pentru înghiţirea hranei) şi cele ale doctorilor cu privire la aceste proceduri.

Medicii nu îşi doresc resuscitare, dializă, tuburi sau chimioterapie, tratamente pe care ei le recomandă, a arătat studiul. Spre deosebire de pacienţii obişnuiţi, care nu ştiu la ce să se aştepte, medicii ştiu exact ce variante au, ce se va întâmpla şi la ce tratamente să apeleze. Dar când se confruntă cu o boală terminală, doctorii, care cunosc limitele medicinei moderne, evită, adesea, tratamentele de prelungire a vieţii şi preferă o moarte liniştită, la domiciliu.

Doctorul Atul Gawande a abordat acelaşi subiect în urmă cu doi ani, în publicaţia „The New Yorker“. „În zilele noastre, o boală rapidă este o excepţie. Pentru mulţi oameni, moartea vine după o luptă lungă cu o boală incurabilă (cancer, cedarea organelor) sau după înfruntarea problemelor provocate de dezabilităţile specifice vârstei înainte. În toate aceste cazuri, moartea este sigură, dar perioada de timp este necunoscută. Aşa că toţi se luptă cu acestă incertitudine, până la finalul luptei. Cât despre ultimele cuvinte, ele  par să nu mai existe. Tehnologia susţine organele mult după ce pacientul îşi pierde cunoştinţa şi coerenţa“, a declarat Gawande.Citeste mai mult: adev.ro/mhc4op

„Cei mai mulți respondenți cu alte profesii decât medicina au răspuns că ar accepta transfuzii de sânge, tuburi pentru hrană, analize invazive, chimioterapie, dializă, ventilație asistată sau resuscitare cardiorespiratorie. Însă, în ceea ce-i privește pe doctori, aceștia au răspuns majoritar nu în fața acestor propuneri. În graficul de mai jos, puteți vedea răspunsurile date de medici în funcție de fiecare procedură în parte, observând astfel că singura intervenție acceptată de cei mai mulți doctori (circa 20%) ar fi tratamentele cu antibiotice și calmante.

Screenshot_1

Diferențele în materie de răspunsuri pot fi explicate, în primul rând, prin prisma experienței pe care profesia medicală o oferă în legătură cu aceste proceduri. Cei mai mulți doctori cunosc din plin riscurile și chinurile provocate prin aceste intervenții, iar după cum clarifică medicul Ken Murray, citat de Sociological Images, cele mai multe dintre aceste metode trimit la tortură. De pildă, în cazul ventilației asistate, pacientul ”se luptă” propriu-zis cu aparatul la care este conectat, atâta vreme cât ritmul propriei respirații și ritmul impus de mașină sunt diferite, generând senzații neplăcute, astfel încât singura metodă de a ține pe cineva la ventilație ar fi ca anestezierea și imobolizarea acestuia.

Un alt motiv important care explică diferențele are legătură cu eficiența percepută a acestor intervenții: dacă pacienții le învestesc cu maximă încredere, medicii sunt rezervați. În cazul resuscitării cardiorespiratorii, majoritatea publicului larg crede că această metodă este eficientă în reanimarea pacienților. Însă, în realitate, această metodă este eficientă în doar 8% din cazuri: acesta este procentul celor care au avut parte de astfel de resuscitare, și-au revenit la viață și au trăit mai mult de o lună. În fața unor asemenea statistici cunoscute în mod direct, medicii sunt mult mai suspicioși când sunt întrebați dacă ar accepta astfel de intervenții în ultimele clipe de viață.(Think Outside The Box)”

AHA-New-CPR-Guidelines

Anunțuri