SUPRAVIEŢUITORII ŞI CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ TERMINAREA TRATAMENTELOR

 

Pentru cei care ştiu limba engleză vorbele celor din filmul de mai sus spun tot, dar pentru restul am să încerc să sintetizez eu .Filmul se numeşte:”Mergând mai departe,dincolo de cancerul la sân”.

La început cele patru supravieţuitoare ne explică faptul că au crezut că odată terminate tratamentele, totul va fi ca înainte.Şi n-a fost, desigur, chiar dacă oamenii s-ar aştepta la asta..să uiţi, să se şteargă totul cu un burete imaginar din mintea ta şi viaţa să-şi reia cursul de la momentul dinaintea aflării veştii că ai cancer la sân, ca şi când te-ai trezi din somn.Ai suferit, psihic şi fizic, a trecut..Gata!

Dar ele, ca şi toţi cei care au mers pe drumul cancerului, ştiu că nimic nu mai e la fel.Din niciun punct de vedere.Supravieţuirea înseamnă nu numai să fi rezistat bolii şi tratamentelor, ci să reuşeşti ulterior să faci faţă schimbărilor produse de cancerul la sân, atât în trupul tău, fizic vorbind, dar şi în mintea ta, şi mai ales în viaţa ta.

Acesta este un film despre supravieţuitori şi problemele lor, felul în care le înfruntă şi cel în care reuşesc.Este şi un film despre aşteptări şi măsura în care se realizează ele, despre nelinişti, lupte interioare, relaţii şi cum să-ţi recuperezi viaţa după întâlnirea cu cancerul la sân.. slavă Domnului!terminată cu bine.

PERSONAJE:

Dr.Susan Love (cea cu păr castaniu scurt , sacou negru şi cămaşă albă) chirurg care operează cancere la sân şi care a avut în îngrijire mii de femei cu această boală.

Paulette Saddler (cea cu părul negru până la umeri, aspect latin), diagnosticată la 38 de ani, a făcut lumpectomie şi chimioterapie.

Bea Kent (cea blondă şi mai în vârstă), are 72 de ani şi este văduvă.A trecut printr-o lumpectomie, radioterapie şi tratament hormonal.A suferit de limfedem al braţului stâng şi s-a tratat urmând indicaţiile dintr-un manual postat de doi medici australieni pe Internet.Ea spune că e important să fii activă în timpul tratamentului, dar mai ales după aceea.

Lori Plager (albă, brunetă cu părul foarte scurt) a fost diagnosticată la 37 de ani şi a trecut prin lumpectomie, chimioterapie şi radiaţii.Acum ia Tamoxifen (tratament hormonal).Nu este căsătorită şi are o cicatrice destul de mare pe sân în urma operaţiei şi trei semne ca un tatuaj de la semnele pentru radioterapie.

Bonnie Levine,52 de ani (blondă cu părul scurt),a învăţat că trebuie să-ţi controlezi emoţiile şi să nu te laşi copleşit.Este căsătorită şi face sport foarte des.

CORPUL:

După încheierea tratamentelor corpul tău are nevoie de timp pentru a se recupera, pentru a-şi recăpăta puterea şi energia.

Paulette spune că la finalul tratamentelor era o epavă şi se simţea epuizată, chiar dacă vroia să dea altă impresia familiei, faţă de care avea multe obligaţii casnice, având şi copii.A realizat că nu poţi fi şi nici nu trebuie să te comporţi ca o SuperFemeieMamăŞiSoţie.Drept urmare, spune ea,trebuie să-ţi mobilizezi „trupele” şi să le pui la treabă în sprijinul tău (soţ, copii,părinţi, prieteni, vecini) cel puţin o vreme.Un ajutor în gospodărie este esenţial până te pui pe picioare şi chiar şi după, astfel încât să nu faci eforturi care te depăşesc, din dorinţa de a demonstra că eşti bine, că nu mai eşti bolnavă.Trebuie să ai un set de aşteptări realiste de la tine însăţi şi să-i determini şi pe ceilalţi să aibă aşteptări realiste în ce te priveşte.Poate că şi doctorii au o vină în sensul creşterii aşteptărilor, pentru că ei le cer bolnavilor ca după tratament să se considere „normali” şi le spun că totul e ok şi pot duce o viaţă „normală”.În fapt este necesară o perioadă de refacere cel puţin egală cu cea a tratamentelor, adică vreo şase luni, dar un an ar fi perioada optimă, în care corpul îşi recapătă toate valenţele.Aşa că, dacă eşti obosită dormi puţin,relaxează-te din când în când, nu încerca să fii la fel de gospodină şi de implicată în toate activităţile- profesionale, casnice, sociale-ca înainte.Acesta nu e un semn de boală sau de slăbiciune.

Dincolo de problema aspectului său, Lori îşi pune problema infertilităţii, pentru că menstruaţia i s-a oprit tip de un an şi a crezut că nu va mai putea face niciodată copii.Feminitatea este legată de sâni, ca un simbol al acesteia,de organele genitale şi transformările hormonale, chiar şi de păr sau de lipsa lui în timpul tratamentului chimio.Ea crede că e foarte important să dai atenţie aspectului fizic şi să nu te laşi copleşită de schimbările acestuia, să rămâi cochetă şi curată, chiar dacă e greu să-ţi iei inima în dinţi şi să mai mergi la o întâlnire în noile condiţii.Problema copiilor rămâne principala, pentru că îşi doreşte enorm o familie.Dr.Love explică faptul că nu-i poţi spune unei femei care doreşte copii că trebuie să fie fericită că a scăpat cu viaţă, ci trebuie să o pregăteşti pentru ceea ce se poate întâmpla.Lori a avut noroc şi acum are regulat menstruaţie, deci poate încerca să aibă copii.

EMOŢIILE:

Bonnie a învăţat să-şi redescopere emoţiile.Ea nu a suferit psihic în timpul tratamentului, dar după acesta a avut o depresie puternică.În timpul tratamentului s-a concentrat pe lupta cu boala, pe toate informaţiile şi schimbările, dar când s-a terminat s-a simţit foarte vulnerabilă, singură,fără un punct de sprijin.Anxietatea, frica, pot urma tratamentului asupra căruia te-ai focusat anterior, fiind alături de medici în fiecare zi, în centrul atenţiei familie, prietenilor, care apoi se retrag considerând că şi-au făcut datoria.Spaima de cancer nu trece niciodată.Orice nouă durere sau problemă de sănătate te duce brusc cu gândul la cancer şi trebuie să înveţi să trăieşti cu asta, mai ales că nu poţi spune celorlalţi că în sufletul tău, nu s-a terminat, aşa cum cred ei, spune Lori.Bea spune că ea luptă cu frica având chiar şi la această vârstă o activitate continuă, ca profesor de matematică, iar relaţia cu copiii îi alungă anxietatea şi dă un sens vieţii ei.Gândindu-se la mortalitate, ea a realizat că doreşte să lase un semn în urma ei şi ceea ce sădeşte în mintea copiilor i se pare că e acel ceva care-i va perpetua prezenţa.Bonnie spune că este preferabil să te schimbi tu în felul în care înfrunţi unele situaţii care pot apărea, mai degrabă decât să încerci să schimbi acele situaţii.Ea a fost foarte stresată, ajungând să ia pastile împotriva anxietăţii şi stresului, până când a descoperit meditaţia ca modalitate de relaxare.În loc să fugă de sentimente a preferat să se gândească la ele şi să le analizeze, înlăturând cauzele, umplându-şi viaţa cu pozitivism, pentru a nu lăsa boala să i-o umple.Cancerul e o altă parte a vieţii ei, dar nu trebuie să preia controlul.Grupurile de susţinere pot fi o soluţie pentru controlul emoţiilor, pentru socializare, pentru comunicare cu persoane care au trecut prin aceleaşi tratamente, sentimente,trăiri (eu aş vrea ca şi acest blog să poată fi considerat un grup de sprijin, de aceea sper să fiţi alături de mine, dar mai ales alături de cei care au nevoie ACUM de noi, supravieţuitorii, pentru a trece mai uşor prin ceea ce li se întâmplă odată cu boala).În aceste grupuri poţi spune ceea ce nu vrei să le spui celor dragi ca să nu-i îngrijorezi, te poţi elibera de întrebări, trăiri, temeri.Poţi să împarţi povara, poţi obţine confirmări.Dr.Love spune că această formă de sprijin e uneori mai puternică decât sprijinul familiei, prin prisma experienţelor comune care duc la un alt nivel de înţelegere. Doctorii te pot ajuta cu tratamentele, cu emoţiile te pot ajuta cei care au trecut şi ei prin ceea ce treci tu, aşa cum spun femeile din Grupul de sprijin afro-american al bolnavilor cu cancer la sân.

RELAŢII:

Relaţiile se schimbă  după terminarea tratamentelor, începând cu relaţiile intime.Boala te poate face să crezi că nu mai eşti atractivă din punct de vedere sexual, că nu mai poţi trezi pasiuni.Pentru altele acest lucru nu mai este important, nu-şi doresc să mai aibă acest fel de relaţii.Lori spune ce greu i-a fost să mai aibă o nouă relaţie, din cauza nesiguranţei ei asupra aspectului fizic.Cum te duci la întâlnire dacă ţi-a căzut părul?Spui că ai cancer posibilului partener?Îi spui că porţi o perucă?I-ai spune adevărul, dar ştii că oamenii amuţesc când vine vorba de cancer, nu ştiu ce să spună şi cum să trateze problema.Lori are un nou prieten, pentru că a descoperit că relaţionarea te face să te simţi mai încrezător în feminitatea ta.Menţinerea unui aspect fizic feminin, cu make-up, haine atrăgătoare, te pot ajuta să treci peste momentele de nesiguranţă şi să trăieşti cu adevărat, afirmându-ţi feminitatea.Lipsa unui sân accentuează nesiguranţa, te inhibă în faţa sexului opus, totul e ok până la atingere, trăieşti cu sentimentul că celălalt va băga de seamă doar uitându-se la tine sau atingându-te uşor.Nu ştii dacă să spui sau asta îl va pune pe goană pe partener.Paulette spune că revenirea nivelului estrogenului la normal şi reluarea vieţii sexuale au însemnat mult pentru reintegrarea ei în viaţa familiei.Dr.Love spune că antidotul nesiguranţei privind relaţiile sexuale este , fără dubii, iubirea.Pentru cei singuri este mult mai greu şi poate fi nevoie de consiliere psihologică sau de grupuri de sprijin pentru a trece peste problemă.Începi acum să apreciezi relaţiile, pe care înainte le considerai garantate.

NOI PERSPECTIVE:

Şi totuşi, boala prin care ai trecut te face să vezi viaţa altfel, să ai noi perspective asupra ei şi a viitorului.Paulette spune că s-a întrebat de multe ori de ce i s-a întâmplat tocmai ei.Poate că scopul a fost tocmai să-i deschidă mintea spre alte opţiuni, oportunităţi, pe care altfel le-ar fi ignorat.Era medic internist, dar acum vrea să studieze şi să practice acupunctura, pentru că a aflat că nu doar tratamentele clasice ajută.Lori vrea să se implice într-una dintre organizaţiile care luptă împotriva cancerului la sân, încercând să conştientizeze femeile asupra prevenţiei, a necesităţii de a face controale, mamografii, ecografii pentru a-l depista în stadiu incipient.Ar vrea să moară fără regrete şi a făcut o listă de 25 de lucruri pe care doreşte neapărat să le facă înainte ca acest lucru să se întâmple.Pentru Bea cei 200 de copii cărora le predă sunt catalizatorul ei energetic.Crede că viaţa este preţioasă prin fiecare moment al ei.Ar fi mai comod să stea acasă la televizor, dar viaţa ei are un sens odată cu munca ei, lasă ceva în urmă, un semn al trecerii ei pe planetă.Bonnie se simte aproape binecuvântată, aşa cum i-a spus şi soţului ei,pentru că boala a învăţat-o cum să se relaxeze, cum să se concetreze mai mult asupra propriei spiritualităţi, a pus-o în situaţia de a se gândi cum va avea de a face cu propria moarte, de care acum îi e mai puţin frică.

Recuperarea după cancer la sân este o călătorie lungă şi dificilă.Cu răbdare şi aşteptări realiste, cu iubirea partenerului, familiei, prietenilor sau a altor supravieţuitori, îţi poţi reconstrui viaţa şi poţi merge mai departe.Viaţa este atât de frumoasă şi este atât de frumos să te poţi gândi la viaţă, ca la momentul prezent: această zi, acest moment, ACUM.Să te pregăteşti cum ştii şi cum poţi mai bine pentru viitor, dar să nu ratezi clipa de acum.Deci, viaţa merge înainte, dar să nu te aştepţi că ea va fi aceeaşi ca înainte de boală.Dacă vei avea mereu ceva înainte către care să mergi, totul va fi ok.Şi dacă vei lăsa ceva în urmă, n-ai trăit degeaba.

Viaţa ca supravieţuitor al cancerului la sân este un dar, un dar imens, o a doua şansă, o şansă pe care alţii nu au primit-o şi va trebui să mergi cu această şansă trăind frumos până la capăt.

Filmul este de pe http://www.cancer.gov.