OSHO-CALEA PERFECTĂ-despre meditaţie (1)

meditatie

„Aşadar, cu toate că e întuneric,motive de disperare nu există.De fapt, cu cât e întunericul mai adânc, cu atât sunt zorii mai aproape…Apropierea acelei zile noi, a acelor zori, e posibilă doar dacă fiecare dintre noi se umple cu lumină”

„”… oamenii nu sunt aproape niciodată singuri, ei sunt mereu înconjuraţi de alţii.Iar când nu e prezentă mulţimea exterioară, îşi face apariţia mulţimea interioară.Mulţimea asta trebuie împrăştiată.Nu permiteţi mulţimii să se adune în interiorul vostru…Prinşi în nenumăratele voastre relaţii aţi uitat de voi înşivă…”

„Ascultaţi.Închideţi ochii şi ascultaţi.Ascultaţi tăcuţi, într-o stare de linişte interioară.Păsările ciripesc, ramurile freamătă în vânt, un copil strigă, cineva scoate apă din fântână..Doar ascultaţi-mişcarea respiraţiei voastre, bătaia inimii…Vederea v-a condus afară, vederea vă va conduce înăuntru.Continuaţi să priviţi, atâta tot.Priviţi-vă gândurile, priviţi-vă respiraţia…”

„Trebuie să existăm şi atât.Trebuie să renunţăm la orice facere.Trebuie să abandonăm totul şi să fim doar.Atunci se va petrece ceva ce nu poate fi tălmăcit în cuvinte.Doar acea experienţă care nu poate fi transpusă în cuvinte este experienţa adevărului, a sinelui, a dumnezeirii.”

„Iar muzica pe care o aude cel care a transces orice dualitate interioară nu aparţine nici lumii acesteia, nici timpului pe care îl cunoaştem.O muzică fără timp şi fără moarte pătrunde în noi în starea aceea de pace, de non-dualitate, de inocenţă, iar noi devenim una cu ea.Pentru mine, conştientizarea aceasta este Dumnezeu.”

„Când dispare eu-l, ceea ce rămâne este iubirea.Când zidurile din jurul egoului se surpă, ceea ce rămâne este iubirea.Iar ea este şi Dumnezeu.”
„Un om l-a întrebat odată pe un mistic cum se ajunge la Dumnezeu.Misticul l-a privit în ochi şi i-a văzut setea din ei.El l-a invitat pe om să-l însoţească spre un râu, promiţând să-i arate după ce se vor îmbăia calea spre Dumnezeu.Au ajuns la râu şi deîndată ce s-au aruncat în apă, misticul l-a apucat de cap şi l-a împins în apă cu mare forţă.Omul a început să lupte ca să scape din strânsoare.Viaţa lui era în pericol.Era mult mai slab decât misticul, dar puterea lui latentă a început să se trezească şi nu peste mult timp, misticul n-a mai putut să-l ţină sub apă.Omul s-a luptat din răsputeri şi în cele din urmă a reuşit să iasă la suprafaţă.Era în stare de şoc.Îi era imposibil să înţeleagă comportamentul bizar al misticului…După ce şi-a recăpătat suflul , misticul l-a întrebat:”Prietene, ce-ţi doreai când erai cu capul sub apă?”Omul i-a răspuns:”Ce să-mi doresc? Un singur lucru aveam în minte-să iau o gură de aer.”Misticul i-a spus atunci:”Acesta este secretul ajungerii la Dumnezeu.Aceasta este voinţa de care ai nevoie.Voinţa a trezit toate forţele latente din tine.”

Citatele sunt din cartea Calea perfectă, iar poza de pe NetFlash.