DUREREA

Chiar si cand esti o persoana optimista, cand ai supravietuit -cel putin pana una alta- unui cancer, dupa ce ai trecut prin operatie, chimioterapie, eventual radioterapie si alte tratamente traumatizante…pentru unii cumplit de greu de suportat…imposibil de descris in cuvinte…nu poti indura ORICE!
Chiar si cand te-ai simtit lovit de cuvinte ca de niste ziduri care te sufoca, dincolo de care nu mai vezi nicio iesire spre lumea normala si… Dumnezeule… atat de dureros de frumoasa din acea clipa…chiar si cand boala a inventat un nou vocabular pentru tine, pe care nu-l poti familiariza decat cu dictionarul:CARCINOM, NEOPLASM,DOXORUBICINA,TROMBOCITOPENIE,TRAMADOL…nu poti indura ORICE!
Chiar si cand te-ai obisnuit sa traiesti cu cancerul tau si cu spaima paralizanta ca …asa, deodata…viata ta s-a schimbat si nu va mai fi niciodata la fel si poate se va termina mai repede decat ti-ai imaginat…ca poate nu vei fi alaturi de parintii tai cand vor inchide ochii, ca nu-ti vei mai putea aniversa cei 25 de ani de casnicie, ca …Doamne…poate nu-ti vei putea vedea fiica in rochie de mireasa…cand faci socoteala si vezi ca pana la 60 de ani, o varsta la care sperai sa poti face lectii cu nepotii tai mai sunt peste 10 ani si nu stii daca va dura atat de mult…nu poti indura ORICE!
Chiar si cand te-ai obisnuit ca, uneori, te trezesti din somn in toiul noptii, pentru ca ai avut din nou cosmarul otravii rosii alergand prin venele tale catre diforma imprastiere necontrolata de celule care cresc pana te acopera cu totul…si te grabesti febril sa sari din pat, ca sa te convingi cat mai repede ca a fost doar un vis, ca afara soarele s-a ridicat inca odata si in ochii tai…nu poti suporta ORICE!
Pana la urma ne nastem cu misiunea de a face ceva pe lumea asta, mult…putin…ce putem si stim mai bine..pentru ca apoi sa murim.Nu scapa nimeni de asta si lucrurilor pe care nu sta in puterea ta sa le impiedici, nu te poti opune.CUM mori, insa, e altceva!
Spaima cea mai mare a unui om bolnav de cancer nu este MOARTEA, mor si oamenii sanatosi intr-un final…ci DUREREA!!!!Spaima ca ai putea sa ajungi sa-ti doresti moartea ca pe o eliberare, pentru ca nu mai suporti DUREREA!!!
Nu vreau sa fiu patetica, desi cred ca am acest drept …din cand in cand…mi l-am castigat luptand cu boala asta urata, parsiva si SUPRAVIETUIND!
Pot suporta multe, ce nu te omoara se spune ca te intareste,dar nu pot suporta gandul ca sunt oameni care trec prin DURERE…durerea in forma ei cea mai pura, rece,taioasa…fara sa fie ajutati sa o infrunte.
Sunt in tara asta cateva sute de mii de bolnavi de cancere de toate felurile, fiecare cu spaimele si indoielile lui…si langa ei familii si prieteni care-i privesc neputinciosi suferind, zbatandu-se sa ajunga la LUMINA…lumina aurie a vietii sau lumina stralucitoare de la capatul tunelului…sunt chiar atat de multi…sau chiar atat de putini… incat Romani, pe langa ca nu le poate asigura tratamentele cele mai noi, sa nu fie in stare sa le aline DUREREA?
Unde am ajuns cu saracia, problemele, razboaiele noastre..de nu mai suntem in stare sa simtim strigatul DURERII??? de nu mai putem sa intelegem cum e sa fii parinte si sa vezi un copil strigand de DURERE fizica ,in timp ce parintii lui alearga din farmacie in farmacie? Cum putem indura asa ceva, cand si numai gandul la a-i vedea chinuindu-se pe cei apropiati face sa ti se strecoare un fior rece prin toate oasele, sangele, carnea…?
Cat de mare poate fi birocratia, lipsa de sentimente a unor functionari blazati, dintre care unii sunt medici la origine, incat sa faca socoteli, economii,reduceri, rabat de orice fel, cand vine vorba de viata si DUREREA unor semeni?
E drept ca nu-i vezi in fiecare zi, ca poti sa-ti muti privirea cand intalnesti o doamna care-si poarta peruca, vizibila orice-ai face,cu teama si sfiala de a nu fi ridicola…mai mare decat teama de efectele adverse ale chimioterapiei…E usor sa-i numeri si sa-i incluzi in statistici, registre, numar si valoare de retete gratuite, sume in euroi care au prea multe zerouri?POTI?Cum pot acesti oameni pusi sa gestioneze astfel de cauze sa faca acest lucru?
Nu cred ca stiu pe cineva in anturajul meu care sa nu stie la randul lui pe cineva bolnav de cancer..in familie..un prieten…o cunostinta…un coleg de serviciu…Oare acei oameni care completeaza zilnic rapoarte si hartii, nu stiu si ei?
N-au si ei spaima in interiorul lor ca li s-ar putea intampla?niciodata cancerul nu e o boala asteptata, presupusa…desi la orice neclaritate intr-un diagnostic e primul lucru la care se gandeste oricine:Da Doamne sa nu fie cancer!
Sa faci experimente privind modul de alocare a tratamentelor, sa lasi sa se intample sa nu mai fie medicamentele aducatoare de alinare a unei suferinte de care te temi, oricat de sanatos ai fi…asa ceva nu pot intelege oricat as incerca.
Si nici nu incerc sa inteleg, nicio explicatie nu m-ar putea multumi,nicio incurajare de genul „in doua zile cel mult..” nu sta drept in fata DURERII…
Stau unii in strada pentru fel de fel de nebunii, frumoase la o adica:democratie..jos…politica..partide..societate civila..participare…fraze ambalate frumos in poleiala sclipitoare, incarcate de semnificatii sforaitoare…suporta frigul si ploaia si zapada ca sa ceara drepturi, salarii…
N-am vazut vreo manifestatie spontana, efervescenta,hotarata…in sprijinul bolnavilor de cancere care sufera DUREREA si pentru care familiile disperate nu au timp si putere sa faca mitinguri, chiar daca-si striga neputinta pe unde apuca.
Romania trece printr-o criza profunda de lipsa de umanitate..ne-a abrutizat lupta surda dintre oricine, pentru orice, atat de mult incat nu mai putem face njimic pentru suferinta adevarata, care nu poate fi trimisa la munca, nu poate fi inlaturata cu vorbe, nu poate fi senzationala, aducatoare de rating…
Daca fiecare dintre romani ar fi dispus sa faca ceva in tara asta, ceva concret, palpabil..nu vorbe, pentru cei din jurul sau…daca ne-am revolta cu adevarat pentru lucrurile importante, esentiale din viata noastra..in primul rand pentru sanatate, pe care nu o intelegi cu adevarat decat in clipa in care afli ca nu o mai ai…
N-am avut niciodata ca acum sentimentul neputintei mele si al neapartenentei ca in aceste zile…
Simt ca TREBUIE sa depasesc pragul si sa gasesc o modalitate mai concreta de a face ceva mai mult …dar asta dupa ce ma voi putea ridica din genunchi!