4 FEBRUARIE ZIUA MONDIALĂ A LUPTEI ÎMPOTRIVA CANCERULUI.Şi în România?

Cancerul:maladia secolului!boala spaimelor cele mai adânci…boala indusă în primul rând de modul nostru modern de viaţă, de cele mai mari cuceriri ale tehnologiilor şi ştiinţei…boala provocată de alimentaţia cu hrană procesată, de poluarea care a cuprins pământul în întregime, de radioctivitatea accidentelor centralelor nucleare şi a experimentelor militare cu bombe atomice, cu hidrogen,a îngrăşămintelor, E-urilor,ploilor acide, a plasticurilor şi substanţelor chimice care există în absolut orice ajunge în organismul nostru.Nu există variantă pentru eliminarea tuturor celor de mai sus şi a atâtor altele pe care nu le-am scris, pentru că nu vreau să fac o listă şi sigur, multe nici n-am auzit de ele.
Nu ne putem feri de modul acesta de viaţă, decât în foarte mică măsură şi nu există nicio garanţie.
Şi atunci? Cum să luptăm cu cancerul?
În primul rând prin conştientizarea pericolului, ni se spune.Eu cred că , totuşi, cu atâtea emisiuni tv pe subiect, cu atâtea ştiri despre tot felul de cercetări făcute („un grup de cercetători britanici…”), cu atâtea cazuri prezentate în presă şi atâtea poveşti despre rude, vecini, prieteni care au trecut prin boală sau n-au reuşit să o depăşească…cam toată lumea ştie în România că EXISTĂ CANCER!Teoretic, românii au aflat o grămadă de lucruri despre pericolul existent, despre necesitatea prezentării la controale periodice şi despre depistarea precoce a bolii, care oferă, uneori, o şansă în plus de supravieţuire.Nicio campanie nu te poate, însă, obliga să mergi la doctor.
Şi mai departe ?Au apărut şi la noi tot felul de organisme, organizaţii şi instituţii care se declară în fruntea listei luptătorilor împotriva cancerului.Au apărut, în acelaşi timp şi tot felul de tratate, experienţe , tratamente naturiste care ne pot ajuta sau ne pot aiuri cu poveşti.Au apărut tratamente şi medicamente în medicina convenţională care , după destui ani de analizare a bolii, au efecte scontate sau nu, apar şi dispar, se înlocuiesc mereu cu noi variante.
Şi mai mult, au apărut şi-n calendarul românesc aceste zile de luptă împotriva cancerului sau a diverselor tipuri de cancer.În care ..ce se întâmplă la noi? Mai nimic important, după mine.Nimic concret, adaptat la ţara noastră.
Am căutat pe net după această sintagmă.Şi n-am găsit mai nimic.
Desigur, „Federatia Asociatiile Bolnavilor de Cancer din Romania marcheaza evenimentul prin organizarea unei conferinte de presa, vineri 4 Februarie 2011, ora 10:30, la hotel Intercontinental, Sala Opereta, etaj 2.Cu ocazia acestei conferinte va fi prezentat un studiu realizat de IMAS, la solicitarea FABC, cu privire la ce stiu romanii despre cancer. Acest studiu isi propune sa atraga un semnal de alarma cu privire la gravitatea acestei boli si impactul ei nu numai asupra bolnavilor, dar si a intregii societati.”
În plus, „Asociatia Romana de Oncologie ” Sfanta Ana” organizeaza sambata, 04 februarie 2012, simpozionul dedicat Zilei Mondiale de Lupta Impotriva Cancerului. Evenimentul va avea loc in Amfiteatrul 016 – Rectoratul Universitatii “Constantin Brancusi” din Tg- Jiu, incepand cu ora 12.00″.
Pe site-ul Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania înfiinţată în 2005 şi formată din 12 asociaţii judeţene,se vorbeşte despre „lobby şi advocacy activ pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor pacienţilor cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii”.
Există o revistă frumos botezată „Învinge cancerul” din care a apărut,deja, al 2-lea (al doilea!) număr…bun, dar foarte puţin!!!Conţine şi drepturile pacienţilor de cancer, elaborate de Asociaţia Europeană a Ligilor de cancer..text frumos, cu vorbe mari şi absolut neproductiv!ca o poveste cu zâne!
Există Ghidul pacientului oncologic, pe care nu am reuşit să-l deschid şi să-l citesc..
Există o campanie interesantă pentru cunoaşterea cancerului la sân:
„NU AM FACUT DESTUL.AJUTA-NE! MERGI LA CONTROL!DU-TE ÎN CENTRELE GRAL MEDICAL PENTRU O ECOGRAFIE MAMARA GRATUITA!„.Dincolo de trimiterea spre destinaţie fixă şi privată, informaţiile oferite sunt complexe şi utile.
În rest..21 de persoane care „like” şi 22 de poze de la Ziua Supravieţuitorului de la Braşov.Mai exist5ă şi câteva comunicate de presă din 2011 legate de criza medicamentelor pentru bolnavii de cancer, cele mai interesante dintre toate şi singura acţiune foarte concretă în sprijinul bolnavilor de cancer, pe care o salut şi eu.
Şi cam atât!Poate că nu sunt corectă şi am aşteptări prea mari..fără să fi făcut, din păcate, prea mult ..eu însămi.
Dar…S-au tras atâtea semnale de alarmă.
S-au inventat cocarde colorate divers,s-au luminat în roz cladiri prin Bucureşti, se vor mai lumina şi altele, se vor strânge ceva fonduri la mese mari şi banchete luxoase, se vor mai trimite unele echipaje mobile care să ofere gratuit mamografii, ecografii ( de regulă prin oraşe, unde lumea oricum mai ştie ce şi cum, mai puţin la ţară, unde e încă o ruşine să ai cancer!).Se vor duce cei puţini care află prin cunoştinţe şi care se pot duce şi pe bani, de obicei.
M-ar bucura mai puţin festivism şi discuţii, care costă!, şi mai multe lucruri concrete, care să ajute cu adevărat.

Cel mai puternic mesaj mi s-a părut cel al Union for International Cancer Control (UICC) (Uniunea pentru Controlul Internaţional al Cancerului) cu sediul la Geneva, în Elveţia, care a elaborat The World Cancer Declaration (Declaraţia Mondială împotriva Cancerului).Între organizaţiile implicate pentru promovarea acesteia nu am găsit decât una din România, Asociaţia P.A.V.E.L. (‘Primind Ajutor, Viata Este Luminoasa’) a părinţilor care au copii bolnavi de cancer, copii cu leucemie sau alte forme de cancer.
Declaraţia are mai multe puncte concrete privind scopul propus :”O lume fără cancer”, a căror rezolvare are ca termen anul 2020.O voi traduce şi o voi promova pe 4 februarie, pe acest blog.Pot să fac şi eu măcar atât, în acest an, în lupta împotriva cancerului, în care vreau nu vreau sunt practic angajată…odată cu boala.

Anunțuri