POVESTILE ALTORA (1)-TOMOMI ARIKAWA..PREA TANARA PENTRU CANCER LA SAN?

Era septembrie cand Tomomi Arikawa s-a strecurat pe usa biroului ei catre programarea de la ora doua pe care o avea la o clinica pentru a face o.Se astepta sa se intoarca repede la birou, clinica fiind peste drum de ABC News, unde era editor pentru 20/20.
Trebuia sa verifice natura unui nodul care-i aparuse la sanul drept, asa cum o sfatuise ginecologul sau.Nu era prea ingrijorata, pentru ca sanul nu era tare sau rigid, ca ceva in care creste ceva ce ar semana cu o tumoare, nu?Si in plus ea era atat de tanara…Era prima sonografie din viata ei si s-a intins calma pe masa, in timp ce tehniciana plimba.un cap din plastic peste sanul ei.”Am simtit o retinere in respiratia ei.S-a uitat la mine si a spus ‘Aceasta e doar o rutina.Il voi c.hema pe doctor, ca sa verifice si el’, isi aminteste Tomomi „A avut un moment greu asteptand ca doctorul sa repete investigatia,in timp ce insista pe un anume punct si mai ales sa-l auda spunand „Nu vreau sa va mint…asta nu arata bine deloc!”
A stiut in acea clipa ca medicul crede ca ea are cancer la san, ca si mama, ca si bunica ei,.Era uluita, ca si cand o piatra imensa ar fi cazut peste ea.”Mereu m-am asteptat ca as putea face boala, cu istoricul familiei mele, dar nu la 31 de ani.” Bunica ei, Shizuka Okura,avea 60 de ani cand a fost diagnosticata, iar mama ei, Keiko,avea 48.
Doctorul a invitat-o deindata in camera alaturata pentru a-i face imediat o biopsie.Asteptand interventia, si-a sunat parintii, dizolvandu-se brusc intr-un potop de lacrimi.”Nu-ti face griji, voi fi acolo intr-un minut,da-mi adresa!” a spus mama ei.Adresa…ce adresa avea clinica?nu-si putea aduce aminte…se gandea doar cu groaza ca sora ei mai mica are doar 27 de ani si ca…oare ar putea fi si ea..?
Radiologisul a folosit pentru biopsie un ac cu care a extras 5 mostre de tesut din nodul.Apoi a incercat sa o linisteasca pe Tomomi spunandu-i cat de tratabila este boala…daca e „ceva” acolo…dar cuvintele se invarteau aiurea prin cameras…Apoi, o asistenta a adus-o pe Keiko inauntru, care avea o privire extrem de ingrijorata, vinovata si infricosata, cum isi aminteste Tomomi.”Acela a fost inceputul..nu cred ca zambit nici macar odata in urmatoarele doua luni.
In ziua urmatoare a aflat fara nici un dubiu ca tumoarea ei era maligna, ca are cam doi centimetri, cat o boaba de strugure..cancerul apasa dinauntru in afara pielea ei si asta simtea ea la atingerea nodulului.
Cancerul la san afecteaza cca.200.000 de femei din SUA in fiecare an, dar numai 7% sunt sub 40 de ani.Si numai 5-10% din cazurile noi sunt legate de un istoric de cancer in familie, ca in cazul lui Tomomi.Deci nu e o surpriza faptul ca la analiza genetica BRCA 1 si BRCA 2, cele care arata riscul predispozitiei la cancerul sanului, testul lui Tomomi , ca si al mamei ei, a iesit negativ.Bunica e8i, care nu s-a testat niciodata genetic a murit de Alzheimer, nu de cancer.Mutatiile sunt rare, afectand una din 1000 de femei si rar dintre cele asiatice.Rata cancerului este in general mai scazuta la populatia asiatica decat la alte grupuri etnice.
Si totusi, se intalnesc mereu astfel de situatii in care membrii unei familii fac unul dupa altul cancer la san si au testele genetice negative, ceea ce sugereaza ca mai actioneaza si alti factori in afara acestuia si ca aceste analize nu sunt decisive.Ceea ce nu inseamna nici ca boala nu se transmite genetic, realitatea aratand, totusi, contrariul.
Masurile care se iau in SUA atunci cand testele genetice sunt pozitive implica chirurgia profilactica cu indepartarea ambilor sani preventiv si. chimioterapie agresiva.Femeilor li se mai pot recolta la cerere ovule, pentru cazul in care dupa chimio vor intra la menopauza timpurie indusa.
Tomomi a decis impreuna cu doctorul sau ca nu va face dubla mastectomie, din moment ce testul genetic nu a fost pozitiv, ci doar mastectomie la sanul cu tumoarea.Cel mai greu i-a fost sa se gandeasca daca vrea sau nu sa intre in programul de fertilitate si sa accepte prelevarea de ovule, considerand ca e aproape imoral sa-si doreasca un copil in conditiile in care are boala.
Stia ca daca ar fi fost vorba de altcineva sugestia ei ar fi fost ca persoana n-ar trebui sa mai aiba copii cu riscul ca acestia sa mosteneasca genetic boala.Dar acum era vorba despre ea si nu mai gandea la fel.Doctorul a incurajat-o cu ideea ca pana ce copilul ei va avea 20 de ani tratamentele vor evolua cu siguranta.Dupa chimio ar urma oricum un tratament hormonal de 5 ani, cancerul fiind estrogen pozitiv, deci o sarcina ar fi exclusa in aceasta perioada.
Desigur mastectomia lui Totomi a fost concomitenta cu o operatie plastica de reconstructie a sanului, asa ca atunci cand s-a trezit ea nu a avut socul sanului lipsa.I se pusese un tesut de expansiune a pielii, temporar, care sa formeze un fel de buzunar pentru implantul de san, ce urma sa aiba loc dupa cateva luni.Si a mai avut o surpriza placuta:nodulul limfatic santinela scos si el la mastectomie nu era afectat, ceea ce inseamna ca boala nu s-a raspandit in sistemul limfatic si exista o buna sansa ca alte organe sa nu fie afectate de cancer.
Toata familia a fost langa ea, iar sora ei nu a parasit camera decat odata cu Tomomi la externarea ei,i-a pus muzica, i-a citit mailurile de la prieteni si colegi, le-a raspuns acestora (tot printr-un mail ironic „Regina dramei are cancer la san si nevoie de sprijinul vostru in fiecare zi!” le anuntase Tomomi tuturor vestea bolii ei!).
Cand si-a privit sanul, doua zile dupa operatie Tomomi nu a avut motive de oripilare, arata ca un san, dar fara sfarc,aceasta fiind singura diferenta.Bucuria s-a mai estompat cand dupa o saptamana doctorul le-a spus ca se pare ca un nodul a fost totusi afectat si deci cancerul a parasit sanul.Tomomi avea stadiul IIB, cu o rata de supravietuire de 81% dupa 5 ani.Fara nodulul afectata rata ar fi fost de 90%.Atunci doctorul a decis o noua interventie pentru a scoate toti nodulii limfatici de la subrat si a-i trimite la analize.Tomomi a fost prompta si a acceptat, dar cu lacrimi in ochi, repetandu-si obsesiv:”Trebuie sa ma stapanesc!”.
In acea noapte n-a dormit.Nodulul acela afectat o supara chiar mai mult ca diagnosticul in sine.Atunci a realizat ca ar putea chiar sa moara din acest cancer, spune eaA doua zi era la usa cabinetului unui psihiatru, pentru a o ajuta sa lupte cu stresul bolii si spaimele nou aparute.
Cea de a doua operatie a mers bine si sase saptamani mai tarziu i se puneau la gheata 29 de ovule.In decembrie Tomomi s-a intors la serviciu.
Dar mai urmau si altele, in special efectele chimioterapiei.Uneori, cand zacea pe podeaua baii, terminata din cauza gretii si a starii de voma simtea ca nu mai are putere.Injectiile pentru imunitate dadeau dureri de muschi si oase atat de intense ca nu suporta sa fie atinsa nici accidental.Toata familia se simtea neajutorata si ea era ingrijorata si pentru ei, mai ales pentru parinti.
In sfarsit in martie tratamentul chimio a fost terminat.Amenintarea mortii trecuse, asa cum i-a spus mama.
Viata ca supravietuitor al cancerului este insa o provocare chiar si pentru cei mai energici si optimistiTomomi isi dorea sa reintre in normal cu viata ei ,mai ales ca sa nu se mai gandeasca la boala.
O mai interesa si altceva.Gandindu-se la experienta bolii prin care tocmai trecuse, ideea unui copil a devenit din ce in ce mai prezenta.Fie cu ajutorul ovulelor prelevate, fie prin adoptie.De unde nici nu vroia sa auda macar de asa ceva, acum era serios preocupata de problema.
Tomomi supravietuieste cancerului la san, a treia generatie a familiei sale care lupta cu boala.Exemplul ei si povestea pe care a impartasit-o ( mai amanuntit decat am facut-o eu), poate fi un exemplu de viata.
Iar pentru noi poate fi si un exemplu despre cum se intampla in alte tari si cum ar trebui sa fie si la noi intr-o zi.Oncolog,chirurg, chirurg plastician,psihiatru, analize amanuntite, decizii luate de comun acord cu pacientul si familia acestuia, un mediu afectiv corespunzator..oare cand va fi si la noi asa?Cei care au trecut prin spitalele si policlinicile din Romania cu un diagnostic de cancer la san stiu ce vreau sa zic.Si am mai zis aici pe blog.Chiar daca un medic sau altul sunt buni si preocupati de pacient, acesta nu participa de cele mai multe ori, nu stie ce variante are si trece prin boala ca printr-o nebuloasa… din care unii nici nu mai reusesc sa iasa.