Noi tratamente pentru cancer(3):sunt mandra si increzatoare!

Uite ca se mai face cate ceva pentru noi!Ma rog, mai mult pentru americani, francezi…dar cu siguranta vor ajunge si la noi aceste tratamente experimentale.Si mai ales, sunt gandite si puse in practica de doi romani de-ai nostri,pentru care respectul e chiar prea putin.Mandria e mai potrivita.

Trebuie doar sa traim sa apucam vremea aceea cand se va vorbi despre cancer LA TIMPUL TRECUT!Merita sa luptam pentru supravietuire.

Doamne ajuta-ne pe toti!

Doi romani au descoperit cheia tratamentului impotriva cancerului

„Doi romani, Nicolae Ghinea si Aurelian Radu, coordoneaza cele doua echipe care au anuntat ca au descoperit „amprenta” universala a cancerului, pe baza careia maladia va putea fi usor depistata si tratata inca din stadii precoce.

Cei doi cercetatori, care isi desfasoara activitatea la Paris, si respectiv New York, au descoperit proteina-marker, receptor pentru hormonul hipofizar FSH, care se gaseste in toate cele 11 tipuri de tesuturi canceroase studiate, iar asta va ajuta la gasirea unui medicament care sa vindece cancerul, informeaza Gandul.

Nicolae Ghinea este doctor in biologie celulara si director de cercetare la Institutul National al Sanatatii si Cercetarii Medicale din Paris (INSERM). El este cel care a condus cercetarile si dupa ce a obtinut rezultate pozitive i-a solicitat ajutorul fostului sau coleg de la Institutul de Biologie si Patologie Celulara din Bucuresti, doctorul in biologie moleculara Aurelian Radu, aflat la scoala de medicina Mount-Sinai din New York.

„Am discutat mult pe Skype. Noi am pornit cu speranta ca vom putea dovedi ca receptorul pentru FSH poate fi utilizat la evidentierea cancerului de prostata. Initial, am fost dezamagiti cand am gasit markerul si la alte tipuri de cancer. Pe urma, vazand ca e in toate tumorile, am realizat ca, de fapt, gasisem un marker universal al cancerului, ceea ce era mult mai mult decat visasem. Markerul universal va putea fi utilizat, dupa cum vom vedea, ca un „cal troian” pentru atacarea decisiva a celulelor canceroase” , dezvaluie Ghinea.

Echipele coordonate de cei doi romani au studiat tumori recoltate de la 1.336 de pacienti, reprezentand 11 tipuri de cancere: la prostata, mamar, la colon, pancreas, vezica urinara, rinichi, plamani, ficat, stomac, testicule, ovare. In toate cazurile s-a confirmat prezenta markerului si e foarte probabila confirmarea ulterioara in cazul celorlalte forme de cancer, inclusiv in cazul celui limfatic.Nicolae Ghinea sustine ca din punct de vedere medical intrevede doua cai de atac: fie blocarea proliferarii vaselor de sange care alimenteaza tumoarea, fie prin agenti care coaguleaza sangele in vasele care alimenteaza tumoarea.

„Ne-am inzecit eforturile, pentru ca, evident, suntem intr-o cursa contra-cronometru impotriva cancerului. Daca se mobilizeaza principalii producatori de medicamente realizarea unui medicament universal pentru cancer poate fi o chestiune de luni de zile. Va mai dura insa cel putin 2-3 ani pana cand medicamentul sa poata fi administrat pacientilor”, a mentionat acesta.”

Cei doi cercetatori spun ca dupa publicarea studiului in „The New England Journal of Medicine” au fost asaltati de pacienti care le-au cerut ajutor.

„Am fost contactati de pacienti din Franta, Romania si SUA, care au cancer si care au sperat ca ii putem ajuta. Din nefericire, nu ii putem ajuta direct in nici un fel. Tot ce putem face este sa lucram cat putem de intens pentru a ajunge cat mai curand la stadiul aplicatiilor la pacienti. Agentii care se vor injecta la pacienti, si care trebuie produsi de aici inainte, trebuie sa satisfaca cerinte mult mai mari decat pentru experimentele pe animale. Trebuie ca experimentele pe animale sa raspunda la majoritatea intrebarilor de baza legate de acest subiect. Timp chiar mai lung va fi necesar ca sa se studieze pe animale alte aspecte, care la acest moment nu sunt prioritare, dar se pot dovedi foarte importante”, a mai declarat cercetatorul” (Ziare.com)

Se mai intampla si altele, care merita mentionate si care arata ca lumea se misca si pentru noi!Inca odata:Doamne ajuta!

La cel mai recent congres al Societatii Americane de Oncologie Clinica, specialistii au prezentat cateva teste si molecule noi care ar putea reprezenta pasi importanti in depistarea si tratarea in stadii incipiente a multor forme de cancer.

San – Depistat la timp, cancerul de san poate fi tratat cu succes. Iar me­dicii cauta tratamente cat mai putin invazive: oncologii din Milano studiaza oportunitatea de a lasa pe loc ganglionii afectati, pentru a nu supune pacientele la interventii care nu influenteaza supravietuirea.

Pancreas – Descoperit frecvent in stadii avansate, cancerul de pancreas este unul dintre cele mai agresive. Astazi, medicii francezi isi pun speranta intr-o substanta numita folfirinox, care poate prelungi cu 30 la suta speranta de viata a pacientilor cu forme grave ale maladiei.

Piele – O molecula numita ipilimumab se anunta a fi un dusman redutabil al melanomului, cea mai agresiva forma de cancer de piele. Practic, dubleaza spe­ranta de viata a pacientilor in stadii avansate prin stimularea celulelor sistemului imunitar sa lupte cu cele maligne.

Ovare –
In cazul tumorilor maligne care se localizeaza la ovare, combinatia dintre chimioterapie si o molecula numita bevacizumab, care intrerupe alimentarea cu sange a tumorii, poate pre­lungi cu 39 la suta speranta de viata a pacientelor cu cancer depistat tarziu.”

(revista Ce se intampla, Doctore?autor Beatrice Osanu)