GANDURI CITOSTATICE

In timp ce stateam culcata, cu perfuzia atarnata de mana mea dreapta, privind pe geam cerul innorat si rece a trebuit sa ma gandesc la aceasta a treia sedinta de chimio pe care o fac zilele acestea si la boala mea, pe care de regula incerc sa o ignor.Nu ma simt prea rau dupa citostatice.Adica am o stare de greata rezonabila, fara manifestari violente,sunt obosita si mai apatica, am in gura un gust rau de metal coclit, de care nu pot scapa vreo saptamana si o mare sensibilitate la mirosuri.Nu suport carnea prajita sau pe gratar, mirosurile foarte puternice, de orice fel, parfumurile dulci ( nu le iubeam nici inainte!).Dorm la greu, de cate trei-patru ori pe zi si mai putin noaptea.

Am hotarat sa fac perfuzii (nu injectii intravenoase ca pana acum) si sa le fac in spital, dupa ce tura trecuta de citostatice mi-a facut-o un tip foarte bine intentionat, dar fara folos.Asistenta cu care am facut prima sedinta nu cred ca ma mai vrea la tratament ( ea i-a facut si mamei chimioterapia) si nu conteaza motivul.Asistentul pe care l-am gasit pentru urmatoarea sedinta nu a fost pe gustul meu din start.Cred ca neincrederea are si ea un rol important.Cert e ca mi-a facut doxorubicina ( o chestie rosie si foarte toxica) si putin pe langa vena.Foarte putin, pentru ca pielea s-a inrosit la inceput, dar nu s-a ars.Dedesubt mi s-a intarit tesutul si asa a ramas.Am pus gheata imediat ce am vazut ca se umfla pielea dupa injectie, dar n-am mai stiut ce altceva sa fac.Seara am pus Lioton gel si de atunci, in fiecare seara, pentru ca ma durea antebratul.Inca ma mai doare uneori, dar e mai bine.Am aflat ulterior că era bună o cremă pentru arsuri de tip chimic (Neopreol, de exemplu).E bine să întrebaţi la farmacie şi să aveţi un tub acasă, pentru orice eventualitate.Eu n-am stiut la momentul potrivit. Cert e ca zona putea necroza si cine stie ce altceva.Asa ca nu mai fac experimente pe pielea mea.

Am o prietena la ATI (sectia de Oncologie are la noi trei paturi!) si acolo mi-am facut perfuziile.E mai usor cu perfuzie decat cu injectii intravenoase,pentru ca te si hidrateaza in acelasi timp,substanta e mai diluata si efectul mai soft.Asa mi se pare mie acum, cel putin.

Inca nu mi-a cazut parul („alopecie” se cheama stiintific!).Nu-mi fac iluzii ca nu se va intampla.A inceput sa ma doara pielea capului din cand in cand.Nu foarte tare, dar am inteles ca asa se manifesta la inceput.Am o peruca, dar poate n-o sa trebuiasca sa o port.Cred ca e un moment dureros.Pierzi un atribut important al feminitatii.Dar pe langa san!?! Fetele mele, cunoscute in spital si care fac chimioterapie, si-au pierdut deja parul.Nu si optimismul.Pana la urma, parul creste din nou dupa ce se termina tratamentul, ba chiar se increteste!

Mi-am cumparat o proteza de san din institut.E 280 de lei, adica nici prea mult nici prea putin.Oricum te face om:poti iesi din casa fara sa te simti complexata.M-a intrebat o amica daca voi face o operatie de reconstructie a sanului.Nu stiu inca, nici nu ma pot gandi acum la alte operatii.Vom vedea, cu timpul.

Mai am inca trei sedinte de chimio dupa asta. Ar insemna ca astept Craciunul fara grija unei noi perfuzii.

Timpul trece si lucruri pe care nu credeam sa le pot intelege sau suporta vreodata, se intampla si mi se intampla!

O veste socanta: dna.dr.Radut Mioara , specialist in Computer Tomograf la Institutul Oncologic Fundeni, exceptional om si profesionist, la 47 de ani a suferit un atac cerebral in timp ce era la serviciu.Nu se stie ce se va intampla cu dansa!

Anunțuri