In timp ce stateam culcata, cu perfuzia atarnata de mana mea dreapta, privind pe geam cerul innorat si rece a trebuit sa ma gandesc la aceasta a treia sedinta de chimio pe care o fac zilele acestea si la boala mea, pe care de regula incerc sa o ignor.Nu ma simt prea rau dupa citostatice.Adica am o stare de greata rezonabila, fara manifestari violente,sunt obosita si mai apatica, am in gura un gust rau de metal coclit, de care nu pot scapa vreo saptamana si o mare sensibilitate la mirosuri.Nu suport carnea prajita sau pe gratar, mirosurile foarte puternice, de orice fel, parfumurile dulci ( nu le iubeam nici inainte!).Dorm la greu, de cate trei-patru ori pe zi si mai putin noaptea.
Am hotarat sa fac perfuzii (nu injectii intravenoase ca pana acum) si sa le fac in spital, dupa ce tura trecuta de citostatice mi-a facut-o un tip foarte bine intentionat, dar fara folos.Asistenta cu care am facut prima sedinta nu cred ca ma mai vrea la tratament ( ea i-a facut si mamei chimioterapia) si nu conteaza motivul.Asistentul pe care l-am gasit pentru urmatoarea sedinta nu a fost pe gustul meu din start.Cred ca neincrederea are si ea un rol important.Cert e ca mi-a facut doxorubicina ( o chestie rosie si foarte toxica) si putin pe langa vena.Foarte putin, pentru ca pielea s-a inrosit la inceput, dar nu s-a ars.Dedesubt mi s-a intarit tesutul si asa a ramas.Am pus gheata imediat ce am vazut ca se umfla pielea dupa injectie, dar n-am mai stiut ce altceva sa fac.Seara am pus Lioton gel si de atunci, in fiecare seara, pentru ca ma durea antebratul.Inca ma mai doare uneori, dar e mai bine.Pe un site cineva recomanda crema cu hidrocortizon sau cel putin pentru arsuri.Eu n-am stiut la momentul potrivit. Cert e ca zona putea necroza si cine stie ce altceva.Asa ca nu mai fac experimente pe pielea mea.
Am o prietena la ATI (sectia de Oncologie are la noi trei paturi!) si acolo mi-am facut perfuziile.E mai usor cu perfuzie decat cu injectii intravenoase,pentru ca te si hidrateaza in acelasi timp,substanta e mai diluata si efectul mai soft.Asa mi se pare mie acum, cel putin.
Inca nu mi-a cazut parul (“alopecie” se cheama stiintific!).Nu-mi fac iluzii ca nu se va intampla.A inceput sa ma doara pielea capului din cand in cand.Nu foarte tare, dar am inteles ca asa se manifesta la inceput.Am o peruca, dar poate n-o sa trebuiasca sa o port.Cred ca e un moment dureros.Pierzi un atribut important al feminitatii.Dar pe langa san!?! Fetele mele, cunoscute in spital si care fac chimioterapie, si-au pierdut deja parul.Nu si optimismul.Pana la urma, parul creste din nou dupa ce se termina tratamentul, ba chiar se increteste!
Mi-am cumparat o proteza de san din institut.E 280 de lei, adica nici prea mult nici prea putin.Oricum te face om:poti iesi din casa fara sa te simti complexata.M-a intrebat o amica daca voi face o operatie de reconstructie a sanului.Nu stiu inca, nici nu ma pot gandi acum la alte operatii.Vom vedea, cu timpul.
Mai am inca trei sedinte de chimio dupa asta. Ar insemna ca astept Craciunul fara grija unei noi perfuzii.
Timpul trece si lucruri pe care nu credeam sa le pot intelege sau suporta vreodata, se intampla si mi se intampla!
O veste socanta: dna.dr.Radut Mioara , specialist in Computer Tomograf la Institutul Oncologic Fundeni, exceptional om si profesionist, la 47 de ani a suferit un atac cerebral in timp ce era la serviciu.Nu se stie ce se va intampla cu dansa!
Mamei mele i s-a descoperit cancer malign la gat in stadiul 3,i se administreaza citostatice este a -4-a sendinta dupa cate am observat este mai bine ma refer la expresia fetei as dori sa stiu daca trebuie sa imi fac griji mari sau tratamentul administrat o va curata de aceasta boala.
Imi pare tare rau ca mama ta si familia voastra trece printr-o astfel de incercare.Nu ma pricep la cancerul la gat, dar cunosc un barbat care are aceasta boala de 5 ani cel putin si acum a reluat serviciul, deci se simte bine.Trebuie sa-ti faci griji, pentru ca e o boala foarte grea, cu tratament dificil si nu stii niciodata ce va fi pana la urma.Tratamentul trebuie facut oricat de greu ar fi, e singurul cunoscut ca avand rezultate.Se poate sa-l combini cu unele remedii naturiste, in special pentru cresterea imunitatii, dar numai discutand cu medicul oncolog despre ce se poate si ce nu.
Sigur ca trebuie sa-ti faci griji, dar mama ta nu trebuie sa simta ca ti-e frica.Ea trebuie sa stie ca se va face bine si ca trebuie sa lupte cu boala pentru asta.E foarte important ca bolnavul de cancer sa creada in vindecare.Fii langa ea cat se poate mai mult, incurajeaz-o, fii alaturi pe la doctori, sa se duca cineva cu ea la tratamente, n-o lasati singura pentru ca sunt momente de mare descurajare care te pot afecta profund si-ti pot distruge increderea in sansa ta la viata.Iubeste-o si arata-i c-o iubesti si ca vrei sa ramana in viata ta cat mai multi ani.Citeste despre boala ei pe internet si ajut-o sa respecte indicatiile terapeutice cat mai bine.Nu te vindeci niciodata de cancer (cancer inseamna tumoare maligna si numai maligna!), dar poti supravietui multi ani, daca ai noroc, incredere, credinta.Dupa cum vezi, norocul e pe locul I!multa sanatate mamei si tie, putere sa luptati cu boala.
Buna ziua!
Ma identific cumva cu povestea dvs.Cu circa 5 ani in urma, in urma unei mamografii mamei i se pune diagnosticul de tumora la limita intre benign si malign(san drept).A fost un soc ptr noi toti, mai ales ptr ea care, desi medic de profesie, intarzie prezentarea la medic ptr analize suplimentare.A mai trecut un an, sanul a inceput sa-si modifice aspectul.Se hotaraste in final sa mearga la Institutul Oncologic Fundeni.Verdictul dramatic: cancer mamar stadiul IIIB.Incepe sediintele de chimioterapie(nici nu vreau sa amintesc prin ce stari a trecut , stiti si dvs), apoi cobaltoterapie.Operatia are loc la Spitalul Municipal unde medicul oncolog la care mama era in evidenta opereaza impreuna cu o colega de facultate a mamei.2 ganglini cu metastaze aflam dupa anatomopatologic.A trecut un an jumate, subocluzie intestinala.Interventie chirurgicala.Dupa alti 2 ani, in urma unei tomografii si a RMN-ului se descopera ca plasa pusa cu 2 ani in urma se rupsese.Este din nou deschisa, dar surpriza: metastaze de peritoneu si o tumora pe epiploon care strangula intenstinul.Acest verdict ne-a distrus pe toti, mai ales ca eu in toamna urmeaza sa am nunta.Luni a inceput chimioterapia, s-a simtit bine in cele 3 zile, dar de 2 zile are o stare generala foarte proasta, nu greturi, nu lipsa poftei de mancare ci urinari abundente si frecvente plus dureri ingrozitoare in abdomenul inferior.
Este cumplit ce se intampla cu aceasta boala, mai ales ca au aparut din ce in ce mai multe cazuri la copii si la tineri.Exact cum spuneati dvs sunt sanse mari sa am aceeasi soarta(mama cancer de san, bunica cancer de san), deja am noduli care momentan nu sunt de natura canceroasa.Ma intreb oare dc aceasta boala se va declansa si la mine, voi avea puterea sa lupt dupa cate am trait si inca traiesc cu mama?
Cu stima,
Livia
povestea ta e cutremuratoare, Livia si m-a impresionat cu adevarat.imi pare rau nespus de rau de mama ta, desi nu privi ceea ce se intampla ca pe un sfarsit iminent…poate ca mai exista speranta.incercati tot ce se poate incerca, inclusiv tratamente naturiste.poate ca durerile sunt urmare a chimioterapiei.incurajeaza-ti mama, nu deznadajdui si Dumnezeu sa-ti dea putere sa induri durerea ei si spaimele tale.roaga-te pentru ea si pentru tine.rugaciunile copiilor pentru mama sunt importante pana in ultima clipa.
nimeni nu stie cum va fi viitorul.numai Dumnezeu insusi, care e mare si deasupra tuturor si poate ca nu te va supune si pe tine unei asemenea incercari.dar daca totusi va fi, tu va trebui sa faci tot ceea ce trebuie sa faci intr-o astfel de situatie. pentru ca nu ai de ales, iar viata e importanta pana la ultima suflare si fiecare luptam pentru macar inca o zi alaturi de cei pe care-i iubim.e clar insa ca va trebui sa mergi la controale dese, la 6 luni cel tarziu, sa fii foarte atenta la orice schimbari in organismul tau si sa operezi orice e suspect inainte sa se intample ceva grav.un an intarziere poate fi foarte mult si daca mama ta, din pacate, nu a avut curajul sa faca ceva mai din timp, acum tu stii ca trebuie sa fii foarte atenta.cel putin esti avertizata si ai sansa sa prinzi boala intr-o faza incipienta, cu sanse mari de supravietuire si viata lunga.vei trai cu spaima in suflet, dar si cu grija pentru viata ta.poate ca perspectiva unei vieti mai scurte ne va face sa pretuim mai mult ceea ce avem, sa nu ne irosim si sa traim mai deplin si frumos cat o mai fi.
iti recomand o carte care pe mine m-a ajutat mult.se numeste “Anticancer” si e scrisa de dr.David Servan-Schreiber.nu e ieftina, dar merita, mai ales daca poti sa faci tot ce scrie acolo.eu ma lupt, dar e destul de greu.ma tine insa ocupata si cu gandul ca exista o speranta.
sunt cu gandul alaturi de tine, desi stiu ca nimic nu te poate consola acum.iti doresc mult noroc si oricand crezi ca ai nevoie de mine mai scrie-mi.
Iti multumesc pentru raspuns.Intr-adevar reactiile adverse sunt ca urmare a chimioterapiei.Acum se simte mai bine si a revebnit dorinta de a continua tratamentul.Am inceput in paralel un tratament cu Megamin care se pare ca amelioreaza efectele negative produse de citostatice.
Apropo de cartzi.la parterul Institutului exista un stand de ziare si carti de unde am cumparat mai multe(cred ca am cheltuit circa 2mil)despre cancer, prevenire, tratament, alimentatie etc.Reactia mamei: oare nu este prea tarziu pentru asta???Si ma gandesc cata dreptate are, oare nu este mai usor sa prevenim decat sa tratam?!
Cat despre mine, pana acum crede-ma, cel putin o data/an am facut controale medicale, numai ca in ultimele luni m-am lasat pe locul 2 plus ca sunt si alte motive de ordin financiar.
Ramane credinta si pot spune ca acest lucru mi-a dat putere.
Stii ce s-a intamplat la Fundeni in timpul tratamentului mamei?Am cunoscut o tanara de 40 ani, bolnava de cancer ovarian.In 2 zile de stat impreuna am discutat despre orice(in afara de cancer) si la plecare mi-a multumit spunandu-mi ca datorita mie a suportat mult mai bine acele otravuri.Ptr o clipa am lacrimat, de bucurie ca am ajutat un om, de tristete ca nu pot face acelasi lucru ptr mine sau ptr mama.
Ma opresc aici pentru moment, gandurile imi dau navala dupa care mintea mi se blocheaza:)O sa revin cu noi impresii.Astept si vesti de la tine!
Cu mult respect,
Livia
P.s. scuze ptr folosirea pronumelui personal a 2-a singular.
Nu-ti face griji pentru forma de adresare.E OK asa!
Sa stii ca niciodata nu e prea tarziu ca sa ne schimbam modul de viata intr-unul mai sanatos.Si daca nu pentru mama, macar pentru tine si restul familiei.
Cartea despre care ti-am spus nu e una comuna, ci experienta unui doctor, profesor universitar, care are cancer de 15 ani ( o tumoare pe creier) de la 32 de ani, a suferit o recidiva acum 7 ani si care a studiat foarte multe despre boala lui si despre cancer in general.Asa ca nu e vorba neaparat de preventie.E o carte care te face sa crezi ca se poate supravietui si care iti ofera niste exemple si niste sfaturi care chiar pot fi urmate, in general.E o carte care-ti ofera si niste explicatii interesante si utile, scrisa intr-un limbaj apropiat, prietenos, usor de inteles.Mie mi s-a parut utila.
Sincer, nu cred ca un regim alimentar strict te poate face bine, dar unele limitari sunt absolut necesare in ceea ce priveste consumul de carne si derivate, necesitatea consumului de produse care contin mai ales Omega 3 si cat mai putin Omega 6, ce anume legume si fructe sunt mai bune pentru bolnavii de cancer, despre cum sa-ti dirijezi moralul si credinta astfel incat sa te ajute…toate astea sunt importante.Eu asa cred si pe mine m-au intarit cumva, m-au facut mai optimista decat eram la inceput, cand am aflat diagnosticul.
Boala asta e asa de parsiva si de … personala…e greu sa imparti cu cineva tot ceea ce simti…
Tu sa incerci sa te gandesti si la tine nu numai la mama ta…Ai si tu o viata!Eu am trecut si prin asta ( daca citesti blogul asta de la inceput, ai sa vezi ca si mama mea are cancer la san) si poate ca o parte din cancerul meu s-a nascut din cancerul mamei si din dorinta mea acerba de a “rezolva problema”.Nu lasa sa te copleseasca tot ceea ce vezi in jurul tau ,mai ales la Fundeni, unde e un loc ingrozitor, din punctul meu de vedere…destinat sa te termine psihic ( din punctul de vedere al curateniei, ciorilor din pomii sub care ar trebui sa te relaxezi la aer, dezorganizarii si vraistei totale,cainilor care te latra daca indraznesti sa te plimbi prin curte, boschetilor care inneaca aleile,asteptarea pe la usi gramada a bolnavilor si “apartinatorilor”,lumea care alearga bezmetica in rand cu doctorii de la un lift la altul si cate altele…despre astea ar trebui sa scriu mai in amanunt!).
Bafta multa si sanatate!Doamne ajuta!